Horizon 20HL700 - Review, pret si pareri

Acest televizor nu mai este disponibil in stocul partenerilor nostri.
7.3

Modelul de fata este un televizor despre care nu putem spune decât atât: este perfect pentru cei care caută ceva ieftin, dar în același timp să se și bucure de ceva de calitate.

Are un preț foarte mic în comparație cu celelalte modele asemănătoare, iar ceea ce oferă acest televizor, raportat la costul extrem de scăzut, îl face perfect pentru a viziona emisiunile preferate, filme, seriale și alte conținuturi multimedia.

Horizon 20HL700

CARACTERISTICI, FUNCȚII ȘI TEHNOLOGII

Desigur, Horizon 20HL700 nu este un televizor premium, însă merită luat în considerare de cei care își doresc un televizor doar pentru funcțiile sale de bază și nu pentru toate acele funcții Smart care ridică destul de mult prețul și pentru mulți nu sunt foarte accesibile.

Brand-ul Horizon este destul de cunoscut pe piața din România, cunoscut în primul rând pentru televizoarele acestea mai ieftine și care vin cu un raport calitate-preț bun, fiind perfect pentru persoanele cu buget redus.

Horizon 20HL700 este un LED TV care are diagonala de 51 cm, așadar televizorul se potrivește cel mai bine încăperilor mai mici, fiind ideal, de exemplu, în cazul în care căutați un televizor pe care să-l amplasați în bucătărie.

Formatul imaginii este de 16:9, iar rezoluția este HD (1366 x 768), așadar nu este un televizor FullHD, însă la acești bani chiar nu mai contează. Unghiul de vizibilitate este de 176/176 grade, perfect pentru calitatea imaginii indiferent de unghiul din care urmăriți la televizor.

Dispune de următoarele aracteristici superioare ale imaginii: Comb Filter 2D/3D, Digital Noise Reduction, Dynamic contrast, Progresive scan, HD TV, 100 Hz.

Imagini de calitate la un preț mic!HORIZON 20HL700 (3)

Calitatea imaginilor este una foarte bună pentru un astfel de televizor, pentru ca tu să te poți bucura de emisiunile tale preferate sau să te poți relaxa la un film fără a scoate foarte mulți bani din buzunar.

Pe partea de imagine nu sunt prea multe lucruri de spus, decât că nu o să regretați banii dați pe acest televizor. Am urmărit câteva filme, în special pentru a vedea cât de bine este reprodus negrul, iar la acești bani s-a descurcat bine. De asemenea, culorile arată OK, iar per total calitatea imaginilor redate mi s-a părut bună.

În ceea ce privește sunetul, acesta este asigurat de două difuzoare de 2.5 W fiecare, ele făcându-și treaba foarte bine, calitatea sunetului fiind una acceptabilă, folosindu-se de tehnologia Dolby Digital Plus.

Bineînțeles, dacă doriți o calitate mai ridicată, puteți oricând conecta la acesta un sistem home cinema, însă nu consider că este absolut necesar. Fiind un televizor destinat încăperilor mai mici, cele două difuzoare sunt suficiente pentru o experiență plăcută.

Urmărește filmul preferat cu ajutorul player-ului multimedia integrat!

Conectivitatea este asigurată de un port HDMI,  intrare USB 2.0, o intrare component, o intrare Scart (RGB) și un minijack pentru căști.

Un lucru de remarcat la Horizon 20HL700 este prezența unui tuner digital DVB-T MPEG4, DVB-C MPEG4. Așadar, puteți viziona posturile TV digitale și HD fără a fi nevoie de folosirea unui decodor care să ocupe un spațiu în plus.

Un alt plus al acestui televizor este existența player-ului multimedia care vă permite să vizionați fotografiile sau filmările din vacanță, filmele sau serialele favorite, direct de pe un stick USB sau de pe un hard disk extern.

CONCLUZII

Horizon 20HL700 este un LED TV HD care arată bine atât în privința specificațiilor cât și ca aspect, prețul fiind de asemenea unul care îl recomandă. Nu este ceva foarte performant, dar își face treaba foarte bine ca televizor ieftin și capabil să redea conținut HD, care să vă ofere un plus de calitate cu bani puțini.

 

PRO: CONTRA:
 prețul  nu este Full HD
 calitatea imaginilor  sunetul
✔ player-ul multimedia integrat
Modelul de fata este un televizor despre care nu putem spune decât atât: este perfect pentru cei care caută ceva ieftin, dar în același timp să se și bucure de ceva de calitate. Are un preț foarte mic în comparație cu celelalte modele asemănătoare, iar ceea ce oferă acest televizor, raportat la costul extrem de scăzut, îl face perfect pentru a viziona emisiunile preferate, filme, seriale și alte conținuturi multimedia. Vezi mai multe IMAGINI la rezolutie completă! CARACTERISTICI, ...

Pe scurt:

7.3 Scor Total
Calitate / Preț
7.5
Performanță
7.5
Design
7

    Spune-ti parerea !